Un articol din revista “Actualitatea muzicală” nr. 5/2019

Conferinţǎ Sorin Lerescu în Festivalul MERIDIAN 2018 – un articol de Constantin Secarǎ

ACTUALITATEA MUZICALĂ,  Nr. 12 , Decembrie 2018, p. 13-14
Festivalul MERIDIAN

Sorin Lerescu,
„Modele de construcţie sonoră – paliere de semnificaţie”

Joi, 8 noiembrie 2018, de la ora 14, Sala Studio a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti a găzduit conferinţa cu titlul „Modele de construcţie sonoră – paliere de semnificaţie”, susţinută de compozitorul Sorin Lerescu. Conferenţiarul a pornit de la afirmaţia că, în compoziţie, există diferite modalităţi de construcţie sonoră, fie pornind de la modele consacrate în alte epoci ale istoriei muzicii, fie încercând a se găsi drumuri şi traiectorii noi, în privinţa relaţionării ideilor estetice în corpusuri sonore originale. Este, a afirmat Sorin Lerescu, un drum dificil, din care provocările nu lipsesc. Modelele de construcţie sonoră care s-au impus în istoria muzicii devin, a mai susţinut compozitorul, puncte de reper pentru noi alcătuiri formale, prin intermediul unor unităţi semantice diverse, aflate, bineînţeles, în slujba unor opusuri în care ar trebui să primeze valoarea de semnificaţie şi de expresie artistică.

În continuare, Sorin Lerescu a punctat succint asupra complexităţii ofertei muzicale actuale, de la discursuri sonore voit neconvenţionale, uneori cu intenţii vădite de a şoca, până la reconsiderări şi reinterpretări cu accente epigonice şi, nu în ultimul rând, la producţii deseori facile, care fac concesii comercialului. Aşadar, o largă paletă de propuneri şi abordări stilistice, într-o epocă în care cu greu se mai pot identifica noi structuri sonore iar imperativul noilor producţii compoziţionale se axează în sfera reinterpretărilor, recompunerilor şi reinventărilor. În fond, ceea ce se întâmplă în prezent, prin căutări, deseori extreme, reiterează, după cum a menţionat Sorin Lerescu, o antinomie dintre avangardă şi tradiţionalism care nu este de dată recentă, ci exprimă acea „tensiune oscilantă” care este proprie perioadelor de apariţie şi de asimilare a inovaţiilor.

Punctul central de interes l-a constituit, însă, privirea retrospectivă pe care Sorin Lerescu a oferit-o celor prezenţi, cu raportare la modele de construcţie sonoră din propria sa creaţie. În acest context, domnia-sa a prezentat trei lucrări (Eikona, pentru 7 instrumentişti, op. 34, 1993; Modalis IV, pentru flaut şi ansamblu de flaute, op. 80, 2017; Simfonia V, „a viselor”, op. 71, 2012), dintr-o listă mai amplă de lucrări pe care autorul le consideră definitorii pentru creaţia sa.

Prezentând Eikona, compozitorul a subliniat maniera în care şi-a propus un model de generare al traiectoriei sonore generale, care este marcată de antinomia dintre un anume tip de melodie continuă, transformată gradual, şi discontinuitatea unor figuri sonore pregnante, cu rol dramatic, vizualizant. Prezentarea teoretică a opusului a fost urmată de un fragment video, o înregistrare care datează din concertul susţinut de Ansamblul „Traiect”, condus de Sorin Lerescu, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia din anul 2003.

A urmat prezentarea piesei Modalis IV, în care autorul a continuat să exploreze o zonă de expresie prin intermedierea căreia limbajul modal se încadrează într-un tip de construcţie muzicală marcat de ideea motorică, în contrast cu suprafeţele sonore aparent statice. Lucrarea, dedicată flautistului Ion Bogdan Ştefănescu şi ansamblului de flaute coordonat de el, „Flaut Power”, este concepută într-un limbaj modal, cu sintaxe diferite (monodie, omofonie, polifonie, eterofonie, texturi) şi cu o articulare structurală care alternează şi combină diverse momente improvizatorice, formule repetitive, moduri de atac şi efecte timbrale. Rezultă un discurs sonor complex şi variat, care evidenţiază în final ideea unui excurs unificator, ca o raportare perpetuă dintre unu şi multiplu, concept care a fost teoretizat şi experimentat anterior, în muzica românească, de Ştefan Niculescu. Audiţia, însoţită de urmărirea partiturii, proiectată pe ecranul sălii de conferinţă, a determinat o mai bună înţelegere a acestui opus, care a fost răsplătit cu Premiul UCMR pentru creaţie simfonică pe anul 2017.

Sorin Lerescu şi-a încheiat expunerea sa prin prezentarea Simfoniei V, „a viselor”, care datează din anul 2012, un opus prin care autorul şi-a continuat experimentările sale estetice în zona restructurărilor de limbaj, în funcţie de modelele de construcţie sonoră pe care le-a avut în vedere în lucrările sale anterioare, camerale şi simfonice. Astfel, el continuă să evidenţieze raportările sonore dintre continuitate, fragmentare şi disoluţie a materialului melodic şi structurilor polifone sau omofone existente. Contrastul şi antinomia constituie un factor de motricitate care potenţează şi accelerează mecanismele de dezvoltare şi transformare a microstructurilor sonore în suprafeţe timbrale, numite de autor „prismatice”, cu valoare de semnificaţie intrinsecă. Subtitlul „a viselor” constituie analogia cu „lumile paralele” ale psihicului uman, pendulând perpetuu între realitatea senzorialităţii şi iluzia afectivităţii. Sub acest aspect, prin cele trei părţi ale simfoniei (Vis, Ireal, Lumina) Sorin Lerescu a intenţionat evidenţierea contrastului dintre un anumit tip de melodie continuă şi structuri ritmice complementare, dintre lumină şi întuneric, oniric şi real, toate prin mijloacele puse la dispoziţie de un aparat simfonic de mari dimensiuni, care oferă posibilităţi timbrale şi expresive generoase.

Concluziile conferinţei susţinute de Sorin Lerescu au gravitat în jurul prevalenţei dintre formă şi conţinut în articularea oricărui opus contemporan; o dilemă deloc nouă, dar care suscită permanente şi nesfârşite dezbateri, în orice epocă. Apoi, s-a deschis din nou discuţia asupra raportului dintre intenţiile compozitorilor şi capacitatea publicului contemporan de a le recepta şi a le însuşi – o problemă care-i preocupă de mulţi ani, deopotrivă, pe compozitori, muzicologi şi pe critici. Cum ar trebui atras publicul din tânăra generaţie spre sălile de concert şi spre muzica nouă? Sorin Lerescu a mărturisit că nu există o „formulă magică” pentru aceasta şi, mai ales, că autorii nu trebuie să facă rabat de la crezurile şi concepţiile lor estetice, să nu alunece pe panta concesiilor pentru accesibilitate sau, şi mai rău, a comercialului. În cele din urmă, distinsul conferenţiar şi-a exprimat optimismul în privinţa evoluţiei artei muzicale şi a reiterat concepţia sa privind rolul important al expresivităţii, ca factor determinant în receptarea cu interes a operelor muzicale contemporane.

Constantin SECARĂ

Sursa:

http://www.ucmr.org.ro/Texte/AM-2018-12.pdf